Sunt un tanar jurnalist de 22 ani pasionat de sport. De ce sa nu recunosc, in special de fotbal. Tatal meu este "de vina", pentru ca mi-a insuflat ”microbul” inca de mic. Impreuna cu el si cu galeria am luat la pas toata tara si am colindat fiecare stadion pentru echipa mea favorita. Si nu regret nimic, chiar daca baietii nostri ne-au adus de atatea ori in pragul infarctului. Acesta este, de fapt, si farmecul echipei mele.
Insa, nu vreau sa vorbesc prea mult despre acest lucru si va asigur ca, indiferent de faptul ca tin cu o echipa, voi fi cat se poate de obiectiv si imi voi face treaba corect. Si, pana la urma, nu este un lucru condamnabil, pentru ca orice pasionat de fotbal, fiind el si mare jurnalist, are o echipa preferata.
Viata mi-a oferit sansa sa ajung sa lucrez, la doar 18 ani, intr-o televiziune mare, cu niste oameni pe care, pana atunci, ii vazusem doar la televizor. Da! A fost un vis devenit realitate. Regret ca nici acum nu am reusit sa ii multumesc celui care si-a incercat norocul aducandu-ma acolo. Acolo, unde am invatat jurnalismul si ce inseamna presa. Intr-o zi, cand voi fi un nume in domeniu, cu siguranta nu o sa uit sa ii spun ”multumesc”!
